Este cel mai popular si mai indragit fel de mancare chinezesc. Trebuie sa spunem de la inceput ca este un tip de mancare din zona Sichuan, dar cu timpul s-a raspandit in toate teritoriile Chinei. Denumirea acestei delicatese are o istorie indelungata si o poveste aparte. Se spune ca, in timpul dinastiei Qing, ministrului Ding Baozheng ii placeau foarte mult alunele si ardeiul. Pe cand era guvernatorul provinciei Sichuan, bucatarul ii gatea nenumarate mancaruri cu ardei iute care placeau enorm ministrului. Dupa o vreme, bucatarul aproape ca-si terminase toate retetele, astfel ca Ding l-a sfatuit sa-i gateasca un fel de mancare in care sa foloseasca ardei iute si carne de pui. Bucatarul a inceput sa se gandeasca cum sa prepare felul. A taiat puiul in cubulete, ardeiul in bucati si le-a prajit impreuna cu alunele. Dupa ce a gustat din mancare, ministrului Ding i-a placut atat de mult gustul mancarii, incat i-a dat chiar numele onorific pe care il detinea: “gongbao”. Dar sa nu va mai tin in suspans si sa va spun repede modul cum se prepara acest pui cu rang inalt:
Ingredientele sunt urmatoarele:
-200 g piept de pui
-1 morcov
-1 ardei gras rosu
-1 ardei gras galben
-2 fire de ceapa verde
-un pumn de alune neprajite
-o bucata mica de ghimbir proaspat
-3 catei de usturoi
-4-5 ardei iuti uscati (reteta spune ca 9-10 ardei mici, insa eu nu ma incumet niciodata sa pun atatia; pentru inceput va sfatuiesc sa puneti mai putini, caci riscati sa nu va puteti atinge de mancare in final! Daca doriti ca mancarea sa fie mai iute, folositi ardeii cu seminte cu tot, daca nu doriti asa de picant, atunci nu adaugati si semintele)
Pentru marinada:
-1 lingurita vin de orez
-2 lingurite sos de soia
-1 lingurita ulei de susan
-1 lingurita amidon de porumb
-1 lingurita apa rece
Pentru sos:
-1 lingurita vin de orez
-2 lingurite sos de soia
-1 lingurita ulei de susan
-1 lingurita amidon de porumb
-2 lingurite apa rece
-1 lingurita zahar
-sare
-piper
De asemena, tin sa va spun ca niciodata nu se inlocuiesc ingredientele tipic, magazinele cu specific chinezesc sunt pline de asa ceva, ingredientele nu sunt asa de scumpe, si merita sa le cumparati daca va pasioneaza mancarea chinezeasca. Apoi este foarte important sa respectam ordinea in care adaugam ingredientele. In felul acesta, garantat veti obtine gustul mancarii pe care o serviti si la restaurantele chinezesti!
Mod de preparare:
Carnea de pui se taie cubulete, se pune intr-un castron, iar peste ea se adauga sosul pentru marinada format din ingredientele mai sus mentionate. Lasam totul la marinat in frigider pentru 30 de minute. Intre timp, taiem celelalte legume si pregatim condimentele si sosul in felul urmator:
Morcovul si ardeii grasi se taie cubulete, ghimbirul si usturoiul se toaca marunt, iar de la ceapa deocamdata vom folosi NUMAI partea alba. Partea verde o vom presara la sfarsit cand va fi totul gata.
Dupa cele 30 de minute, pieptul de pui marinat va arata asa:
Intr-un bol adaugam toate ingredientele pentru sos, inclusiv amidonul de porumb,
punem totul deoparte, si incepem sa gatim carnea: in 3 linguri de ulei vegetal prajim carnea pe o parte si pe cealalta timp de 3 minute la foc mare, apoi o asezam deoparte. Prajit e mult spus, deoarece ea mai mult se caleste, amidonul pe care noi l-am pus in marinada va fragezi carnea si ii va da un gust si o consistenta aparte.
Intr-o tigaie mica adaugam o lingurita de ulei de susan si prajim alunele cateva secunde pana capata un miros placut si le asezam si pe ele deoparte.
In wok incingem 2 lingurite de ulei de susan, uleiul trebuie sa fie foarte incins, aproape sa fumege! Adaugam ardeiul iute si il calim cateva secunde. El va capata foarte repede o culoare maronie. Aici trebuie sa va spun ca s-ar putea sa va lacrimeze un pic ochii deoarece iuteala ardeiului va trece foarte repede in uleiul incins.Insa va asigur ca acesta va fi doar “un mic disconfort” comparabil cu rezultatul final al mancarii.
Adaugam apoi ghimbirul, usturoiul si ceapa (numai partea alba, dupa cum spuneam) si calim 30 de secunde, veti obtine o intensitate de mirosuri invaluitoare, absolut minunate!
Adaugam si legumele taiate cubulete
apoi cubuletele de pui
alunele prajite si intr-un final, sosul pe care l-am preparat inainte.
Amestecam totul si mai lasam pe foc foarte putin, cateva secunde, pana cand sosul se ingroasa. Garnisim totul cu frunzele de ceapa verde si gata!
Noi l-am servit cu orez simplu si a fost delicios! Pofta buna!
Aspect, gust, prezentare…Totul la superlativ!!!
Una dintre mancarurile mele preferate 🙂
Voi deveni un vizitator frecvent al blogului tau 🙂
Cristina draga, tie trebuie sa-ti multumesc pentru ca mi-ai fost de mare ajutor cand am inceput acest blog. Am gasit in postarea ta "blog pentru incepatori" o droaie de chestii ajutatoare pe care altii nu mi le-ar fi aratat. Dar sa stii ca inca nu stiu cum sa pun poze reprezentative in lista de mancaruri 🙂 Poate ma ajuti si de data asta 🙂 Merci!
arata minunat, din pacate am descoperit mai tirziu reteta, deja am fiert carnea, dar ma voi inspira din sos, sper sa iasa buna mincarea
Nu ma pretind un cunoscator dar peste tot unde am mancat aceasta reteta (inclusiv gatita de bucatari chinezi) era inclus si castravete.
in adevaratul gong bao ji ding nu se pune niciodata ardei gras si ai uitat un element foarte important care da contrastul dintre iute-acrisor, otetul negru din prune Chinkiang
Asta e chiar culmea! Ieri, cu nostalgia mancarurilor de pe hutong-urile Guangzhoului, m-am apucat sa gatesc pui cu alune, asa dupa ureche, iar azi descopar blog-ul tau, Andreiuto…Pai daca stiam eu ca exista reteta prezentata de tine atat bine, poate imi iesea si mie mai gustos puiul…Hm…Bravo! Mult succes!
iubesc la nebunie puiul gong bao!am mancat multe mancaruri de la wu xing, in incercat diverse dar de puiul gong bao nu ma pot satura niciodata…iar acum o saptamana mi-am cumparat ingrediente de la dragon si m-am hotarat sa imi gatesc eu acasa (mancarea chinezeasca de la restaurant e scumpa la cat de des imi vine mie sa comand). am gatit pui gong bao, pui cu urechi de lemn si furnici in copac.ma bucur ca am dat peste blogul tau.ce spui tu e f interesant si folositor.felicitari!!!succes in continuare!
iubesc la nebunie puiul gong bao!!!am mancat multe feluri de mancare de la wu xing, am incercat diverse…insa de pui gong bao nu ma satur niciodata…l-as manca in fiecare zi atat sunt de disperata 😀 dar pt ca e destul de costisitoare mancarea chinezeasca de la restaurant am hotarat sa invat sa imi gatesc eu.acum o saptamana am cumparat ingrediente de la dragon si am facut pui gong bao (evident) si pui cu urechi de lemn! au iesit super!!! urmeaza furnicile in copac!!! abia astept…ma bucur ca am dat peste blogul tau! ce spui tu aici e f interesant si folositor!felicitari!!! mult succes in continuare!
Intrebare: Cu ce putem inlocui vinul de orez? Cu vermut e ok?
Radu, vinul de orez se poate inlocui cu un alcool mai tare, de tipul dry sherry sau cognac, dar fara arome. Te sfatuiesc insa sa-ti procuri acest alcool special pentru gatit pentru ca da un gust mult mai bun mancarii. Sper sa-l gasesti in magazinele de specialitate! Mult succes!
Multumesc frumos pentru raspuns. Am incercat cu vodca si a fost ok. Data viitoare, voi respecta intocmai reteta si voi pune vin de orez. Mult succes si tie la concursuri!
Buna..reteta originala este cu arahide sau cu alune caju?:)
Buna! Cu arahide. Pe vremuri nu se folosea atat de mult caju la mancarurile chinezesti. 🙂
Am facut reteta, a iesit buna, insa la cat se lauda toata lumea ce usor e sa prepari mancare chinezeasca, guess what! E f migaloasa, multe ingediente, multe tigai murdare:)) o prefer la restaurant. Felicitari pt blog!
:)) Adevarul e ca bucataria chinezeasca implica multe legume tocate. Da, asta e o parte nasoala, nici mie nu-mi place asa mult, Am acasa o razatoarea d-aia tip mandolina, sau Werner, cum i-o zice, am zis ca data viitoare o sa tai legumele pe ea :)). Dar una peste alta, dupa ce ai trecut de partea cu tocatul, restul e mult mai simplu. Adica gatitul se face mult mai usor, nu stai ca la mancarurile romanesti cate 2-3 ore sa fiarba oala :D.
Buna ,
postare excelenta ..fotografii explicite la subiect,..reteta de mare finete amanuntit prezentata si
cu multa rabdare scrisa.
felicitari pentru blog..!
ps sunt un vechi si entuziast impatimit al bucatariei chinezesti