Creveti picanti chinezesti

0
8624
image_pdfimage_print

 

Doamnelor si domnilor, in programul de asta seara avem creveti picanti! 🙂 Daca totusi nu sunteti fan ardei iute, atunci scadeti cantitatea de ardei, sau macar puneti numai putin, cat sa dea gust. Cand eram in Shanghai, serveam din cand in cand creveti la restaurant, atunci cand eram invitata la masa. In zilele obisnuite, eu nu comandam niciodata creveti, pentru ca mereu aveam impresia ca nu sunt proaspeti sau nu sunt bine facuti. Dar m-am inselat, pentru ca orasul Shanghai, fiind oras port, avea mai mereu fructe de mare proaspete.
Imi aduc aminte ca, intr-o iarna, am racit foarte tare, cred ca m-am tarat cu raceala dupa mine vreo 3 saptamani legate, pentru ca medicamentele chinezesti nu raspundeau racelii mele, iar paracetamolul si aspirina aduse de mine din tara nu imi foloseau deloc.Asa azi, asa maine, pana mi-am dat seama ca m-am pricopsit cu o sinuzita de toata frumusetea, care imi amortise total nasul si papilele gustative, astfel incat nu mai simteam nici gust, nici miros… Intr-una din zile, o prietena chinezoaica a venit in camera la mine cu o galetusa plina cu melci gatiti intr-un sos rosu si gros. M-a invitat sa mananc cu ea, nu inainte de a-mi sublinia ca sosul este extrem de iute si ca nu voi putea manca mai mult de 3-4 melci. Va jur ca abia la al 3-lea melc gustat am reusit sa simt oaresice gust de picant, dar poate imi juca feste mintea, sau poate privirea ingrozita a chinezoaicei mele ma facea sa ma gandesc cat de iute trebuie sa fie sosul acela. O cred pe cuvant ca era iute, insa eu una nu am simtit mai nimic, drept pentru care, am mancat vreo 10 melci in nestire :)).
Crevetii astia nu sunt nici pe departe asa picanti, ci doar…un pic iuti…:) dupa cum v-am zis, puteti regla singuri gradul de picanteala 🙂
Ne trebuiesc:
10 creveti cruzi nedecorticati
2 ardei proaspeti iuti (optional)
5 catei de usturoi
1 bucata mica de ghimbir
3 fire ceapa verde
2 lingurite ulei vegetal
2 lingurite vin de orez (alcool de gatit)
2 lingurite sos de soia
2 lingurite sos de stridii
1 lingurita zahar
1 lingurita ulei de susan
sare (daca mai este nevoie)
coriandru proaspat (optional)

 

Puneti crevetii in apa rece si lasati-i timp de 5 minute. Spalati foarte bine crevetii proaspeti in cateva ape. Uscati-i pe un servet de bucatarie.
Tocai usturoiul, ghimbirul, partea alba de la ceapa si ardeiul iute (eu am tocat numai un ardei iute).

 

 

Asezati wok-ul pe foc si incingeti foarte bine uleiul vegetal, pana ce fumega usor.

 

adaugati ghimbirul, usturoiul, partea alba de la ceapa si ardeiul iute. Caliti totul pret de 30 de secunde, avand grija sa nu se arda!

 

Imediat adaugati crevetii proaspeti si amestecati usor

 

 Lasati crevetii sa se gateasca, pana ce capata o culoare portocalie placuta.

 

Adaugati vinul de orez, sosul de soia, zaharul si sosul de stridii. Lasati sa se patrunda toate si se formeaza putin sos. La sfarsit, picurati uleiul de susan.

 

Transferati pe platoul de servit

 

 

garnisiti cu ardei iute si frunze de ceapa verde

 

Intr-un final, eu nu am mai folosit coriandru proaspat, deoarece cumparasem un buchetel de coriandru cam batran si avea gust cam amar.

 

Dar puteti servi crevetii si fara coriandru, alaturi de un bol de orez
Enjoy! 🙂
Previous articleGranola cu fructe roșii
Next articleCa la 20 de ani…:)
Povestea Andreea’s Chinesefood a început din dragoste pentru limba chineză, cultura și mâncarea chinezească. În cei doi ani petrecuți în China, am gustat zeci de preparate chinezești care mi-au încântat papilele și m-au făcut să îmi doresc să aflu ce arome și savori se ascund într-un bol de mâncare. Așa m-am hotărât să intru în bucătăriile restaurantelor din China și să privesc bucătarii când îmi gătesc mâncarea. În acest fel am cunoscut multe din secretele bucătăriei chinezești și m-am îndrăgostit iremediabil de arta culinară chineză. Vă aștept aici cu povești, tradiții și delicii chinezești, cu iubire și pasiune pentru gătit!