Dragii mei, eu in continuare sunt in pregatiri cu foodie gifts, asa ca astazi va aduc o noua idee de cadou comestibil pe care puteti sa il faceti celor dragi. Bineinteles ca puteti sa faceti prajiturelele astea si pentru voi acasa, sau de ce nu, sa il asteptati pe Mosul cu ele sub brad :). Alte idei de cadouri comestibile gasiti AICI.
Ingrediente:
- 200 g miez nuca copt la cuptor
- 2 oua
- 100 g smantana acra
- 50 g unt topit
- 80g zahar
- 1/2 lingurita praf de copt
- 30 g cafea macinata
- 1 lingurita extract de cafea
- 120 g faina
- 1 praf sare
pentru glazura:
- 200 g zahar pudra
- 3 linguri espresso tare
- 1/2 lingurita extract de cafea
- 25 jumatati de miez de nuca
Pentru inceput incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Intr-un bol bateti bine ouale impreuna cu zaharul pana ce isi dubleaza volumul. Adaugati untul topit, extractul de cafea si smantana acra si incorporati. Intr-un alt bol amestecati praful de copt, cafeaua macinata, faina si sarea, amestecati bine. Adaugati mixul de faina peste ingredientele lichide si amestecati usor. Intr-un blender macinati nucile si adaugati-le la compozitia formata.
Turnati amestecul intr-o tava tapetata cu hartie de copt si dati tava la cuptorul incins pentru 25-30 minute pana ce este rumena pe deasupra. Faceti testul cu scobitoarea. Eu am avut o tava de silicon cu patratele si am copt prajiturelele direct in ea.
Scoateti tava de la cuptor, lasati sa se raceasca complet. Cu ajutorul unui cutit zimtat taiati prajitura in patratele.
Pentru glazura, intr-un bol amestecati zaharul pudra cu espresso si extractul de cafea si amestecati usor pana ce obtineti o glazura groasa ca o smantana. Luati cate un patratel de prajitura si treceti o latura a lui prin glazura. Puneti patratelul pe un gratar de bucatarie pentru a permite glazurii sa curga uniform. Pe fiecare patratel asezati cate o jumatate de nuca. Cat timp vor sta pe gratarul de bucatarie, este posibil ca glazura sa mai curga uneori de pe prajturele, insa doar pana va incepe sa se usuce. Lasati prajiturelele pe gratar pentru 4-5 ore pentru ca glazura sa se intareasca complet. Se pastreaza la temperatura camerei, intr-un loc ferit de umezeala.
Sunt tare bune alaturi de un pahar cu lapte sau o cafea.