Lacul Bolboci si Crucea Caraiman

A fost o zi in care am zis, gata, evadam! Si…am fugit de acasa intr-o sambata dimineata, eh, nu chiar dimineata, pe la ora 9 asa, ca eu una nu am reusit sa deschid ochii mai devreme si chiar daca as fi reusit sa ii deschid, cu siguranta in fata ochilor mei s-ar fi asternut o panza deasa prin care nu as fi reusit sa vad nici macar rasaritul soarelui. Parcurgem autostrada cea noua A3 Bucuresti-Ploiesti, destul de libera si practicabila. Ne apropiem de munte…

Am plecat de acasa, insa, cu incantarea in suflet ca voi lasa pentru o zi Bucurestiul arzator, prafuit si murdar pentru o gura de aer proaspat care sa ma faca sa imi aduc aminte de zilele frumoase din copilarie. Si….am simtit! Desi un pic ametita si cu oarece dureri de stomac provocate de renumitul “rau de masina”, narile mele au pornit sa inghita lacome aerul curat si puternic de munte.

Abia atunci mi-am dat seama cat de mult mintea mea si trupul statusera intr-o imbacseala interminabila a orasului.

Aerul rece care mirosea a pamant umed de padure, m-a facut sa tremur, iar plamanii mi s-au parut mici si neincapatori pentru cat aer ar fi dorit ei sa inspire si nu puteau!

Ba chiar am incercat si o durere de cap inexplicabila! Asta sa-mi fie invatatura de minte pe viitor sa stiu ca evadarea dintre patru pereti ai camerei de acasa este necesara si obligatorie!

Oprim intr-un loc pe marginea raului ca sa ne luam pranzul:  rosii, castraveti, ardei, masline, cascaval, branza, cateva feliute de salam, chec aperitiv, salata de vinete, un fel de coltunasi copti la cuptor-unii cu branza, unii cu mazare si curry. Iar la desert cookies cu mix de alune si pepene galben.

Ne facem usor siesta…

Lasam linistea raului sa ne inconjoare, si cateva mioare sa ne amuze cu behaitul lor.

Desi, la inceput planuisem sa mergem la Lacul Bolboci, inghesuiala, galagia si zarva pe care am gasit-o acolo, ne-a impins sa mergem mai departe cu masina, pe un drum care serpuia de-a lungul lacului Bolboci.

Apa lacului, era de un albastru turcoaz infinit, iar brazii falnici care o inconjurau pareau ca o protejeaza pentru totdeauna.

Ajungem la Padina, un loc ce ne uimeste nu prin frumusete, ci mai degraba prin harmalaia si aglomeratia de masini si oameni, prin fumul gros lasat de gratarele incinse pe care se frigeau halci de carne si puzderie de mici. Aflam mai tarziu ca toata aceasta debandada se numea de fapt “Padina Fest” (un veritabil Woodstock in viziunea mea! ) Trecem de acest tablou haotic si ajungem la Pestera Ialomicioarei, si aici locul este destul de vizitat. Dar cum noi mai fusesem in pestera, mergem mai departe la telecabina ce duce sus la Babele.

Un drum dus cu telecabina costa 18 RON, iar dus-intors costa 31 RON. Ne hotaram sa luam telecabina numai dus pentru ca ne hotaram sa facem traseul Crucea Caraiman, dupa care, daca mai avem timp, poate prindem telecabina la intoarcere. Ultima telecabina pleaca la ora 16:30, deci nu avem sanse. Ajungem la Babele si dupa care ne incepem traseul catre Crucea Caraiman. De aici ne va astepta un drum pe care il vom parcurge in 1 ora si 45 de minute, maxim 2 ore cu cateva pauze pentru poze si admirat peisaje.

Cararea care ducea catre Cruce se intindea lenesa ca un sarpe care isi face digestia dupa o masa copioasa.