Cornuri cu gem de post

0
12716
Cornuri cu gem de post
image_pdfimage_print

Cornuri cu gem de post au devenit preferatele noastre chiar in secunda in care le-am gustat. Imediat ce s-au copt si am deschis cuptorul, o aroma delicioasa ne-a invaluit. Ne-am invartit pe langa ele mereu pana s-au racit usor si am rupt incet in doua un corn. Gemul de caise statuse cuminte in aluat, iar aroma era minunata! Dupa ce am gustat din el, am declarat ca acestea trebuie sa fie cele mai iubite cornuri cu gem de post de pe pamant!

Cornuri cu gem de post

Mai pregatisem eu cornuri cu gem si cu alte dati, dar avand in vedere ca acestea au fost cornuri cu gem de post fara oua si fara unt, ma temeam ca nu o sa fie la gust atat de bune. Insa…au iesit delicioase! Daca va uitati in poze o sa le vedeti aurii pe deasupra si o sa ma intrebati cu ce le-am uns pe deasupra. Lapte vegetal si pudra de turmeric. Pentru o culoare placuta asemanatoare oului.

Daca tineti post zilele acestea, puteti incerca si alte dulciuri de pe blog, deliciosul strudel cu mere de post, sau tortul cu ciocolata de post sau muffins cu banane si ciocolata de post.

Ingrediente pentru 12 cornuri cu gem de post:

  • 550 g faina
  • 30 g drojdie proaspata
  • 100 g zahar
  • 150 ml lapte vegetal (eu am folosit de migdale)
  • 80 ml suc de portocale proaspat stors
  • 100 ml ulei vegetal
  • 2 lingurite zahar vanilat
  • 1 lingurita esenta rom
  • coaja rasa de la 1 portocala
  • 200 g gem de caise (sau alt gem dupa preferinta)
  • 1/2 lingurita sare
  • pentru uns cornurile: 3 linguri lapte vegetal+1 lingurita pudra turmeric
Cornuri cu gem de post

Pentru inceput incalziti usor laptele vegetal. Intr-un castronel dizolvati drojdia impreuna cu 1 lingurita zahar din cantitatea indicata si 3 linguri de lapte vegetal. Amestecati bine si lasati deoparte castronelul acoperit cu un servetel, pentru 10 minute.

Intre timp pregatiti restul ingredientelor: intr-un vas cerneti faina, apoi faceti o gropita in mijlocul ei. In locul creat adaugati restul de zahar, laptele vegetal incalzit, sucul de portocale, uleiul vegetal, zaharul vanilat, coaja de portocala, sarea si esenta de rom. Cand drojdia a dospit si observati ca a inceput sa creasca usor in bol, turnati amestecul peste ingredientele din bolul mare.

Cornuri cu gem de post

Cu ajutorul unei linguri amestecati totul bine pana obtineti un aluat lipicios. Scoateti aluatul din vas si mutati-l pe masa de lucru. Framantati aluatul timp de 10 minute pana nu se mai lipeste de maini. Puneti aluatul inapoi in vasul in care ati framantat, nu inainte de a unge vasul cu putin ulei. Acoperiti vasul cu un prosop curat de bucatarie si lasati sa dospeasca in loc cald pana ce isi dubleaza volumul.

Scoateti aluatul din vas, ungeti masa de lucru cu putin ulei si framantati aluatul 1-2 minute. Cu ajutorul unui sucitor intindeti aluatul intr-o foaie rotunda cu grosimea de 0,5 cm. Cu ajutorul unui cutit sau a unei role pentru pizza taiati 12 triunghiuri egale. La baza fiecarui triunghi puneti cate 1 lingura de gem si rulati strans.

Cornuri cu gem de post

Asezati cornurile la o distanta de 3-4 cm intr-o tava acoperita cu hartie de copt. Acoperiti tava cu folie alimentara si lasati sa dospeasca din nou la loc cald 40 de minute.

Intre timp incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Intr-un castronel amestecati laptele vegetal cu pudra de turmeric pana obtineti o compozitie omogena. Indepartati folia alimentara de pe deasupra tavii, ungeti cornurile cu amestecul de lapte si turmeric. Intr-un ibric mic fierbeti 200 ml apa. Puneti o tava la baza cuptorului, turnati apa fierbinte din ibric. Pe etajul superior al cuptorului asezati tava cu cornurile cu gem de post. Inchideti cuptorul si lasati sa se coaca pentru 10 minute. Dupa 10 minute, scoateti tava cu apa din cuptor si scadeti temperatura la 160 grade Celsius. Continuati coacerea pentru inca 15-20 de minute pana ce cornurile capata o crusta frumoasa si aurie.

Cornuri cu gem de post

Scoateti tava din cuptor si lasati cornurile sa se raceasca. Pudrati-le cu zahar. In timpul coacerii e posibil ca gemul sa mai iasa putin din aluat, insa nu e problema.

Pofta buna!

Cornuri cu gem de post
Previous articleTort cu fructul pasiunii si ceai matcha
Next articleFasole cu ciolan afumat
Andreea
Povestea Andreea’s Chinesefood a început din dragoste pentru limba chineză, cultura și mâncarea chinezească. În cei doi ani petrecuți în China, am gustat zeci de preparate chinezești care mi-au încântat papilele și m-au făcut să îmi doresc să aflu ce arome și savori se ascund într-un bol de mâncare. Așa m-am hotărât să intru în bucătăriile restaurantelor din China și să privesc bucătarii când îmi gătesc mâncarea. În acest fel am cunoscut multe din secretele bucătăriei chinezești și m-am îndrăgostit iremediabil de arta culinară chineză. Vă aștept aici cu povești, tradiții și delicii chinezești, cu iubire și pasiune pentru gătit!