Chec cu fructul pasiunii, un chec extrem de parfumat, moale si aromat cu o culoare superba si glazura de ciocolata alba.
Cred ca ati aflat pana acum despre pasiunea mea despre…fructul pasiunii. Il ador! Il iubesc nespus! Acest fruct are o aroma cum nu o poti descrie! Si acum cand ma gandesc la acest fruct, simt ca imi lasa gura apa!

Daca nu ati incercat pana acum fructul pasiunii, eu zic sa o faceti pentru ca este o adevarata experienta. Nu mai spun despre cate efecte benefice are asupra corpului nostru, in special pentru vitamina C! AICI gasiti un articol despre acest fruct.
De-a lungul timpului am folosit fructul pasiunii la diferite dulciuri, precum Tort cu fructul pasiunii si cea matcha, Entremet cu zmeura si fructul pasiunii, Panna cotta cu fructe tropicale si fructul pasiunii.
Astazi a venit randul acestui fruct sa il folosesc intr-un preparat copt. Mai exact, intr-un chec. De fapt, acest chec este pliiin de fructul pasiunii. Are fruct si in blat, este si insiropat, are si in glazura.

Pentru ca nu mi-am dorit un chec extrem de dulce, am optat sa nu fac o glazura pe baza de zahar pudra, ci una pe baza de ciocolata alba. In felul acesta, am scazut din cantitatea de zahar din glazura.
Pentru a obtine suc din fructul pasiunii nu trebuie decat sa taiati fructul pe jumatate, iar cu ajutorul unei lingurite sa scobiti fructul. Luati un bol peste care ati pus o sita fina. Turnati tot continutul fructului pasiunii in sita, dupa care pasati-l cu ajutorul linguritei. In sita fina vor ramane semintele si cateva pielite in care au stat semintele.
Nu uitati ca ma puteti gasi pe Instagram pentru alte retete si Story-uri dragute :).
- Ingrediente:
- 150 g unt moale 82% grasime
- 150 g zahar
- 3 oua
- 70 ml suc fructul pasiunii
- 70 g iaurt grecesc
- 300 g faina pentru prajituri
- 10 g praf de copt
- 1 praf sare
- pentru insiropat
- 100ml suc fructul pasiunii
- pentru glazura:
- 70 ml suc fructul pasiunii
- 150 g ciocolata alba
Pentru inceput incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Tapetati cu hartie o tava de chec, apoi ungeti usor cu o pelicula subtire de ulei.
Intr-un vas amestecati faina impreuna cu sarea si praful de copt, lasati deoparte. Intr-un bol mixati untul si zaharul pana obtineti o compozitie pufoasa. Adaugati pe rand ouale, amestecand foarte bine dupa fiecare ou.

Continuati cu iaurtul grecesc si mixati din nou, apoi continuati cu sucul de fructul pasiunii. Incorporati mixul de faina si amestecati bine. Turnati amestecul in tava de chec si dati la cuptorul incins pentru aproximativ 40-50 de minute. Daca in acest timp observati ca partea de sus incepe sa se inchida prea tare la culoare, dupa 30 de minute acoperiti suprafata checului cu o hartie de copt.
Pentru ca este un chec dens, faceti testul cu scobitoarea. Dupa 40 de minute introduceti in mijlocul checului o scobitoare. Daca scobitoarea prezinta urme vascoase de aluat, atunci mai lasati checul la copt. Daca scobitoarea iese curata, atunci checul este copt si il puteti scoate din cuptor.

Lasati checul sa se racoreasca pentru 10 minute in forma dupa care scoateti-l pe un gratar de bucatarie. Intepati checul din loc in loc cu o scobitoare pentru a permite o insiropare corecta.
Turnati sucul de fructul pasiunii intr-un bol si cu ajutorul unei pensule insiropati checul pe toata suprafata acestuia. Faceti aceasta operatiune treptat. Permiteti ca sucul sa patrunda in chec, apoi incepeti sa pensulati din nou pana ce terminati toata cantitatea de suc.

Lasati checul la temperatura camerei pentru cateva ore pana este racit complet.
Pentru glazura: tocati ciocolata alba si puneti-o intr-un bol. Intr-un ibric aduceti la punctul de fierbere fructul pasiunii. Turnati sucul peste ciocolata si amestecati bine pana ce ciocolata este topita. Lasati glazura sa se raceasca. Turnati in fir subtire glazura peste checul racit.

Pentru un aspect mai interesant, puteti pune cateva seminte ramase de la fructul pasiunii in glazura.
Lasati glazura sa se intareasca peste chec, apoi puteti sa il feliati.

Este excelent alaturi de o ceasca de ceai!