Rulada de curcan cu naut este un fel de mancare festiv potrivit pentru zilele de sarbatoare, atunci cand mesele sunt incarcate cu bunatati. Rulada de curcan cu naut este usoara si nu foarte satioasa, deci puteti servi cu incredere 2 felii alaturi de o salata verde. V-o recomand cu drag! Puteti umple rulada cu ce doriti voi, eu am optat pentru naut de la SunFood pentru ca este delicios!
Pentru alte gustari de Revelion va mai las aici si alte idei dragute si rapide, daca inca nu stiti ce sa pregatiti: salata cu peste afumat si porumb, mini tarte cu mousse de somon, platou mezze cu gustari, tartine cu piersici si branza albastra, cheesecake aperitiv cu rosii. Daca doriti ceva cu tenta asiatica, puteti incerca pachetele vietnameze cu legume si piersici. Pentru felul principal va recomand un pui coquelet cu naut. La deserturi aveti nenumarate idei de deserturi, prajituri si mai ales torturi.
Acum sa ne intoarcem la reteta de rulada de curcan cu naut.
- Ingrediente:
- 600 g piept de curcan
- 1 conserva naut SunFood
- 1 morcov
- 1 ardei kapia rosu
- 1 zucchini
- 3 felii de paine cu maia
- 2 linguri ulei masline
- 2 catei usturoi
- 10 frunze salvie
- 1/2 legatura marar
- 1 crenguta rozmarin
- 1 crenguta cimbrisor
- 15 felii bacon usor afumat
- 3 lingurite mustar
- 2 lingurite miere
- 100 ml vin alb
Pentru a incepe rulada de curcan cu naut pregatim mai intai umplutura. Tocam cubulete morcovul, ardeiul si zucchini.
Intr-o tigaie incingem uleiul de masline, tocam marunt usturoiul si il sotam rapid in tigaie
Adaugam legumele tocate si le sotam cateva minute
Desfacem conserva de naut, o scurgem bine de lichid si o adaugam peste legume
Intr-un robot punem cele 3 felii de paine cu maia si le maruntim bine.
Legumele s-au sotat bine si nu mai au lichid. Le condimentam cu sare, piper, cimbrisor, rozmarin si marar.
Adaugam painea maruntita, amestecam si lasam totul deoparte.
Intre timp, pregatim pieptul de curcan. Incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Puneti pieptul de curcan pe un tocator si il filetati cu ajutorul unui cutit, intocmai ca pe o carte, pe oblic, avand grija sa nu il taiati de tot. Acoperiti pieptul de curcan cu folie alimentara si cu ajutorul unui ciocan de snitele bateti pieptul usor astfel incat sa aveti o fasie intreaga de carne.
Ungeti pieptul de curcan cu mustar pe toata suprafata
Din loc in loc presarati frunzele de salvie
Apoi pe mijloc puneti umplutura de legume si naut
Rulati strans rulada de curcan, apoi inveliti-o in fasii de bacon. Legati rulada cu sfoara de bucatarie, facand noduri stranse.
Puneti rulada intr-o tava, turnati vinul in tava si cateva frunze de salvie.
Dati tava la cuptorul incins pentru 30 de minute. Scoateti tava din cuptor, ungeti rulada cu miere cu ajutorul unei pensule si dati din nou tava la cuptor pentru 10 minute.
Serviti rulada de curcan cu naut alaturi de morcovi sotati in unt si buchetele de broccoli
Este delicioasa atat calda cat si rece
Se potriveste de minune cu legume usor sotate in unt, legume la aburi sau legume coapte.
Un fel de mancare numai bun de savurat pentru Sarbatori!
Enjoy! Ne vedem pe anul viitor voiosi si sanatosi! La multi ani!